„Pisica lui Dalai Lama” – un drum spre înțelepciune

Titlu: „Pisica lui Dalai Lama”

Autor: David Michie

An apariție: 2016

Editura: ATMAN

Gen literar: Beletristric, Spiritualitate

Număr pagini: 231

Publicată la 22. 09. 2017

Nota recenzorului: 5/5

Mi-a plăcut mult lectura cărții, subliniază multe aspecte ale vieții de zi cu zi din punct de vedere spiritual, descrise din perspectiva unei ființe extrem de adorabile, mai exact a unei pisicuțe cu pernuțe moi, mustăți delicate, animată de o personalitate tipică felinelor.

Încă din titlu deducem cine este personajul principal al textului: pisica Sfinției Sale. Această micuță felină este salvată de pe străzile murdare și sărăcăcioase ale New Delhi-ului, ajungând în paradisul Himalayan datorită Lamei. Pe parcursul șederii sale în noua casă, faimoasa pisică primește numeroase titluri de la oameni pe care îi întâlnește, dar, în același timp, primește câte o lecție de viață pe  care ne-o împărtășește cu multă dragoste: „Am început să mă gândesc din ce în ce mai mult că poate venise timpul să scriu și eu o carte a mea – o carte care să transmită ceva înțelepciune dobândită în timp ce stăteam nu la picioarele Dalei Lama, ci chiar mai aproape, în poala sa. O carte care să spună propria mea poveste – nu atât una a evoluției de la sărăcie la bogăție, ci a saltului de la gunoi direct în templu.” (pag. 3 ). Pisica Sfinției Sale sau mai precis PSS, prin fluxul constant de întâlniri private dintre Dalai Lama și diverse persoane precum celebrități hollywoodiene și autori motivaționali, ne atrage atenția asupra unor modalități prin care, noi, oamenii, ne putem găsi fericirea în lucruri mărunte, descoperind sensul existenței într-o lume opacă și materialistă.

Pe lângă faptul că m-a atras extrem de mult titlul, conținutul cărții m-a fascinat complet. Niciodată nu aș fi crezut că o carte spirituală povestită din perspectiva unei pisici mi-ar deschide ochii minți atât de mult. Am învățat să apreciez oamenii, indiferent de statutul pe care îl dețin, să le ascult problemele fără a le judeca acțiunile, dar, cel mai important, am învățat de a nu mă da bătută din cauza primului eșec apărut în cale:

„- Dar dacă… eșuez? Vocea îi era tremurată.

– Continui să încerci. Un obicei vechi nu are rezultate imediate. Însă ușor – ușor, vei progresa cu siguranță dacă întrevezi beneficiul.” (pag. 140).

Ideea autorului de a transmite această poveste prin vocea unei pisici Himalayene mi se pare una inedită, iar ceea ce m-a surprins extrem de mult a fost sursa lui de inspirație pentru scrierea acestei cărți, adică chiar propria  pisică. Din punctul meu de vedere, lucrarea poate fi privită ca un fel de venerare a propriului animal de companie, autorul dedicându-și timpul și pasiunea de a scrie într-o serie de trei cărți pentru a ne învăța să înțelegem miracolul existenței prin ochii sticloși ai unei feline delicate și sofisticate.

Pot spune cu toată sinceritatea că PSS mi-a ajuns la inimă cu foarte mare ușurință, chiar mi-am putut imagina că se află în poala mea, torcând pe un ton grav, dar în același timp gingaș, aducându-mi liniște în suflet. Vă recomand cu încredere minunata carte a ghemului alb de blană, pentru a călători împreună prin fantastica aventură a vieții.

Recomandat2 recomandăriPublicat în Cultură, Recenzii

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag